Abia asteptam sa scriu acest review, pentru ca produsul pe care l-am testat mi-a placut foarte tare. Este vorba despre o camera foto conceputa special pentru pasionatii de outdoor.

Olympus TG-810 nu numai ca este construita sa reziste la socuri, praf si chiar la apa, dar mai vine si cu mici trucuri in maneca precum fotografii 3D si GPS integrat. Cei de la Olympus au conceput o camera foto care sa fie practica si comoda pentru cei care calatoresc mult si vor sa surprinda totul in fotografii.

Pentru ca am mers pe munte si am avut dupa mine diverse aparate foto, stiu ce avantaje ofera fiecare din ele. In ziua de azi, cand DSLR-urile s-au ieftinit atat de tare, cu totii suntem tentati sa ne cumparam unul; si pe buna dreptate. Pana acum niciun compact, indiferent cat de bun ar fi, nu a reusit sa se ridice la standardele unui DSLR entry level.

Dar la ce “pret”? DSLR-urile sunt grele si relativ fragile. Da, stiu ca sunt carcase speciale ca sa le faca anti-soc, dar costa cat aparatul. In plus, nu rezolva problema greutatii. Cele mai mici DSLR-uri au cam 500g. Daca la asta adaugam si un obiectiv care poate avea intre 300 si 600g, vedem ca purtam la gat o greutate destul de mare.

Mai mult, trebuie sa avem grija de el tot timpul. Daca vremea este urata, trebuie sa-l tinem in geanta si sa-l scoatem numai atunci cand fotografiem. Ceea ce ne aduce inapoi la aparatul nostru.

Olympus TG-810 este construit special sa rezolve aceste probleme. El poate fi atarnat undeva pe rucsac, sau la gat fara grija elementelor exterioare. Se inchide etans si rezista unei caderi de la inaltimi decente.

Inca de cand il iei in mana, se vede ca este construit sa fie robust. Arata ca o capsula indestructibila, singurul punct mai vulnerabil fiind display-ul de pe spate.

Bineinteles, robustetea nu este nici pe departe suficienta. Sa vedem cu ce specificatii vine acest aparat:

• Senzor CCD de 14MP
• Zoom optic 5x incepand de la 28mm
• ISO 80 – 1600
• 21 de moduri predefinite
• Filmare HD 720p
• Display LCD HyperCrystal III de 3 inchi

Dupa cum vedeti, in ciuda constructiei sale robuste aparatul nu face niciun compromis in ceea ce priveste performanta. Este dotat la fel de bine ca orice alt concurent de-al sau in aceasta clasa de pret.

Da, ar fi fost frumos sa aiba un senzor CMOS in loc de CCD, dar sa nu uitam ca acest aparat a fost gandit pentru outdoor, unde conditiile de lumina sunt de obicei bune. De cele mai multe ori nu va fi nevoie sa folosim valori ridicate ale sensibilitatii senzorului. In plus, eu i-am facut niste teste de zgomot si am fost destul de multumit de rezultate.

Am atasat pozele cu valori ISO incepand de la 80 pana la 1600 ca sa puteti vedea diferenta.

Si daca tot povestim de avantejele pe care le ofera unui calator, tin sa va spun ca butoanele sunt construite in asa fel incat sa poata fi operate si cu manusi (evident, pana la un punct) sau cu mainile inghetate. Nimic nu este inghesuit, niciun buton nu trebuie atins cu atentie intr-un anumit unghi ca sa functioneze. Am invatat pe pielea mea ca asta poate fi un mare avantaj cand esti in miscare.

De asemenea, camera a fost gandita sa fie utila chiar si atunci cand nu este folosita pentru fotografii. De exemplu, daca apesi lung pe butonul Help, se aprinde LED-ul pentru masurare a distanei de focus (care a fost ales special alb si nu rosu), pentru a putea fi folosit pe post de lanterna.

Iata o serie de fotografii pe care le-am facut cu aceasta camera. Din pacate in momentul in care am avut camera la teste nu am putut sa plec pe munte, asa ca nu am reusit sa o testez la adevarata sa valoare, dar fotografiile sunt oricum un indicator bun pentru ce poate ea sa faca.

Si cateva efecte built-in cu care putem sa facem niste poze mai… diferite.

Sa vorbim putin si despre micile trucuri cu care vine Olympus TG-810.

Fotografierea 3D

Foarte util in cazul peisajelor, mai ales in conditiile in care de multe ori ajungem acasa si observam ca fotografiile nu redau nici macar jumatate din grandoarea peisajului pe care l-am vizat. O fotografie in format 3D ar putea sa rezolve problema. Din pacate, la acest capitol mai e de lucru.

In primul rand, camera nu vine cu doua obiective, pentru fotografierea 3D (probabil pentru a tine costurile jos). In schimb ne pune la dispozitie un wizzard in 2 pasi. Faci prima fotografie, dupa care un asistent de pe ecran iti arata cum sa pozitionezi camera pentru cea de-a doua. Vestea buna este ca atunci cand camera este in pozitia corecta, ce-a de-a doua fotografie se face automat.

Vestea proasta, este ca atunci cand fotografia contine mai multe detalii (cum ar fi un peisaj din padure), a doua fotografie nu prea apare. Este foarte greu sa pozitionezi camera in asa fel incat elementele sa fie aliniate corect. Nu este imposibil, dar e nevoie de multa practica si multa perseverenta pentru a obtine o fotografie buna.

Si inca ceva. Aparatul nu proceseaza fotografia intr-un JPG care sa poata fi redat pe orice dispozitiv cu capabil de redare 3D. In schimb le salveaza intr-un format proprietar, pe care nu-l poti vedea decat dupa prelucrarea cu ajutorul unor softuri specializate. Eu am gasit Stereo Photo Maker si Stoik Imagic. Probabil mai sunt si altele.

Nu am prelucrat pozele astfel incat sa le pot afisa aici, dar le-am incarcat pe Start 3D ca sa le puteti vedea. Erau ceva mai multe, dar numai astea au iesit cat de cat ok.

GPS Integrat

Unul din marile plusuri ale acestei camere foto este ca are capacitatea sa salveze si coordonatele GPS ale locului unde a fost facuta o fotografie. Si ce daca, asta face si un telefon. Da, dar daca mergeti pe munte cu telefonul si tineti GPS-ul pornit, in 3 ore nu-l mai aveti. Plus ca inca nu s-a inventat telefon cu camera care sa faca poze la calitatea pe care le aduce Olympus TG-810.

N-am incercat, dar cred ca exista soft-uri cu care se poate lua setul de poze la final si se poate reface traseul folosind informatiile GPS din acestea. In felul acesta veti sti intotdeauna unde a fost facuta o anumita poza. Mai mult, comparand cu harta va puteti da seama ce anume se vede in departare prin pozele voastre (in cazul in care aveati dubii).

Mai tineti minte cand va spuneam ca e mai mult decat o camera foto? Ei bine, atunci cand camera este inchisa, daca se apasa scurt butonul Help se aprinde ecranul si pe el apare o busola (electronica evident) care se foloseste de receptorul GPS pentru a indica punctele cardinale. Cu alte cuvinte, nu numai ca aveti o camera care face fotografii 3D si rezista la socuri si la scufundari. Dar o puteti folosi si pentru orientare la nevoie (cu toate acestea recomand intotdeauna o busola care se bazeaza pe magnetismul Pamantului, nu pe un semnal GPS care se poate pierde in anumite conditii).

Asadar, sa ajungem la o concluzie in ceea ce priveste aceasta camera foto. Este destul de clar ca se adreseaza unui anumit segment de public. N-are sens sa-ti iei camera anti-soc, cu 3D cu GPS ca sa faci poze la reuniunile de familie. Dar pentru cei care vor o camera bine dotata careia sa nu-i duca grija in fiecare secunda, Olympus TG-810 este o optiune excelenta.

Se putea mai bine? Da. Putea sa aiba un senzor CMOS si zoom optic ceva mai mare. In plus, mi-ar fi placut sa aiba doua obiective pentru 3D si sa le salveze si in format JPG. Dar toate acestea ar fi dus probabil la un pret care ar fi facut-o irelevanta. Si daca tot am vorbit de pret, camera poate fi achizitionata de la magazinul evoMAG (caruia ii multumesc pentru ca mi-a oferit-o la teste) la pretul de 1.299,00 Lei.  De asemenea, il gasiti si la Quickmobile la pretul de 1.382,90 Lei.

Zilele trecute, internetul a fost invadat de articole despre cel mai nou model Hasselblad. Se numeste H4D-200MS si principala sa caracteristica se regaseste in fotografiile de 200 de MP pe care este capabil sa le faca.

Suna impresionant, stiu. Dar lucrurile nu sunt chiar minunate. Folosit la capacitate maxima, aparatul are nevoie de 30 de secunde pentru a captura o imagine, ceea ce il face utilizabil numai pentru fotografie de produs sau pentru subiecte statice. In plus, imaginea rezultata va avea aproximativ 600MB.

La asta se mai adauga si pretul care, desi perfect justificat, este enorm. Costa 32.000 de euro, ceea ce-l face irelevant pentru cea mai mare parte a potentialilor cumparatori.

In aceste conditii, de ce ar trebui sa ne intereseze un astfel de aparat? Ce-l face sa devina relevant pentru noi?

Pai, ceea ce nu v-am spus despre acest aparat este felul in care obtine aceste imagini de 200MP. Senzorul lui H4D-200MS, are “numai” 50MP, dar producatorii au folosit un mic truc ingineresc pentru a-i spori capacitatea.

La o singura declansare, aparatul face 6 fotografii miscand de fiecare data senzorul intr-o pozitie usor diferita pentru a obtine un nou unghi. Din cele 6 fotografii, aparatul “compune” una singura de 200MP (de aici si cele 30 de secunde despre care spuneam mai devreme).

Bun, inca un detaliu tehnic, dar tot n-am vazut de ce este acest aparat important pentru noi. Eu cred ca aceasta tehnologie ar putea fi folosita de producatorii de aparate point & shoot pentru a obtine imagini de calitate mai buna.

Va spuneam intr-un articol anterior ca zgomotul de imagine apare atunci cand inghesui multi pixeli pe un senzor cu o suprafata foarte mica.

Si pentru ca producatorii de aparate foto compacte se lupta din ce in ce mai mult in mega-pixeli, le este din ce in ce mai greu sa obtina imagini mari de calitate foarte buna.

Ce propun eu? In loc sa incorporam senzori de 16 sau 18 MP care sunt in mod clar subdimensionati, am putea sa invatam de la Hasselblad. Sa punem un senzor de 5 MP (care nefiind “inghesuiti” vor produce imagini de calitate foarte buna), care sa foloseasca tehnologia lui H4D-200MS.

Astfel, vom obtine imagini de 20 MP fara sa sacrificam calitatea imaginilor obtinute. Bineinteles, va avea dezavantajul timpului de expunere mai mare, dar nu trebuie sa fie folosit la maxim tot timpul.

Ceea ce prezint eu aici nu este nici pe departe o solutie. Este un concept, o idee la care producatorii ar trebui sa se gandeasca daca vor sa nu se loveasca de un prag in cresteare numarului de mega-pixeli.

Ramane de vazut daca aceasta este o solutie de viitor sau doar o idee de-a mea.

Am tinut sa scriu acest articol, pentru ca de ceva vreme incoace am observat ca se intensifica razboiul aparatelor bridge ultra-zoom.

Producatorii sa grabesc sa arunce in joc aparate cu obiective din ce in ce mai puternice din acest punct de vedere. Am testat si eu un Fujifilm HS10 cu zoom de 30x, dar din ce am vazut eu, cel mai puternic de piata este la acest moment Canon SX30 IS care ajunge pana impresionanta valoare de 35x.

Dar cat de ultra-zoom sunt in realitate aceste obiective? Ca sa raspundem la aceasta intrebare, sa incepem cu un pic de teorie.

La aparatele DSLR, adica acolo unde obiectivele sunt ceea ce scrie pe ele, lucrurile stau cam asa: Un obiectiv de 50mm este echivalentul la 1x.

Orice valoare sub 50mm se numeste super-angular si va indeparta obiectul fotografiat. Orice valoare peste 50mm este catalogata drept tele-obiectiv si va apropia obiectul fotografiat.

Cu alte cuvinte, obiectivele care se gasesc in majoritatea kitt-urilor DSLR, care au 18-55mm, au de fapt un zoom de 1.1x. Alte exemple:

• un obiectiv de 28-80mm va avea un zoom de 1.6x
• un obiectiv de 55-200mm va avea 4x
• un obiectiv de 70-300m va ajunge la un zoom maxim de 6x

Ati inteles ideea…

La ce ne ajuta sa stim toata acestea? Pai ne ajuta sa ne dam seama de ce sunt in stare de fapt bridge-urile cu care ne intalnim.

Evident, ca avand noile informatii, ne dam seama ca Fujifilm HS10 nu are un zoom real de 30x. Pentru asta, i-ar trebui un obiectiv de 1500mm (da, 1.5 metri).

Deci cat zoom ne ofera de fapt aceste aparate? Din fericire, producatorii specifica si pe aceste obiective care este echivalentul lor in milimetri.

De exemplu, HS10 avea un obiectiv cu un echivalent de 720mm. Un calcul simplu, ne arata ca zoom-ul adevarat al acestui obiectiv este de 14.4x.

Cat despre puternicul Canon SX30 IS… Se pare ca obiectivul sau, are echivalentul a 840mm. Asta inseamna un zoom real de 16.8x.

Nu vreau sa ma intelegeti gresit. Nu incerc sa discreditez bridge-urile ultra-zoom. Sunt posesor al unui astfel de dispozitiv si probabil ca si urmatorul aparat va fi din aceeasi categorie. Tot ce incercam sa fac, era sa clarific putin situatia.

Nu toti cunosc aceste detalii si sper ca aceste informatii sa-i ajute sa ia o decizie informata cu privire la ceea ce cumpara.

Da, am ajuns si la eterna dilema. Ce ar trebui sa aleg, un device cu multiple capabilitati sau cate unul pentru fiecare scop pe care vreau sa il ating?

Fiecare din aceste doua abordari are avantajele ei. Sa luam cateva exemple: GPS vs. telefon cu GPS, camera foto vs. telefon cu camera foto, camera video vs. telefon cu camera video.

Toate aceste confruntari se reduc la urmatoarele 2 optiuni:

1. Un device care le face pe toate – portabilitate crescuta dar sacrificiul calitatii
2. Cate un device pentru fiecare – evident ma greoi, dar fiecare din ele are un scop si-l face bine

Azi vom lua exemplul camerei foto de pe telefoane. In ultimul timp aceasta a devenit un element important in lupta pentru suprematie. Producatorii se lupta in mega-pixeli, flash-uri led si soft-uri care mai de care mai performante.

In acest moment, suprematia este detinuta de Nokia N8 cu o camera de 12MP si lentile Carl Zeiss. Asta cel putin daca este sa ne luam dupa specificatii. Experienta mi-a aratat ca nu intotdeauna camera cea mai puterica face cele mai bune poze.

Am fost, de exemplu, foarte impresionat de camera lui LG Optimus 2x, fapt pe care am insistat sa pun accent in review.

N-am sa enumar acum telefoanele pe care le-am testat si performantele fotografice ale fiecaruia. Am sa va spun in schimb, de ce telefoanele mobile nu o sa ajunga prea curand sa faca poze mult mai bune decat cel mai ieftin point & shoot. Este vorba despre cateva elemente de baza in fotografie.

Senzor:

Faceam la un moment dat o scurta prezentare a tipurilor de senzori si la ce sunt ei importanti. N-am sa mai intru in detalii acum. Ideea este simpla: cu cat dimensiunea senzorului foto este mai mare, cu atat calitatea pozei este mai buna. Ori, in telefonanele din ziua de azi, din ce ince mai subtiri si mai compacte, senzorul va fi inevitabil de dimensiuni foarte reduse.

Obiectiv:

O fotografie buna poate fi facuta doar cu un obiectiv bun. Producatorii de obiective se bat sticla de calitate si numar de elemente asezate in feluri iscusite. Si chiar si cu un obiectiv de calitate, cateodata fara ajutorul unui filtru potrivit fotografia nu este desavarsita.

La telefoane ce gasim? Un fel de geam curbat cu diametrul de 2mm. Nu zic, proiectantii au facut minuni, tinand cont de limitarile in care trebuie sa se incadreze. Dar comparatia cu un obectiv adevarat nici nu intra in discutie.

Diafragma:

Si aici, problema vine tot de la dimensiunile foarte reduse. Pentru ca obiectivul este foarte mic, si lumina care patrunde la senzor este foarte putina. Astfel, telefonul este fortat sa compenseze prin tot felul de trucuri (de obicei ISO ridicat) pentru a evita pozele miscate.

Si cum explicam si in articolul mentionat mai sus: ISO mare + senzor mic = zgomot de imagine.

Soft-ul:

Nu in ultimul rand, trebuie sa vorbim despre soft-ul cu care vin echipate aceste dispozitive. De la “impresie” pe senzor la imagine .jpg fotografia trece printr-un soft care o prelucreaza cum stie el mai bine pentru un rezultat reusit.

In timp ce aparatele foto au un soft orientat in mod clar catre prelucrat fotografii, telefoanele beneficiaza de o aplicatie care face si ea ce poate. Este limitata in primul rand de puterea de procesare, pentru ca nu trebuie sa inghete celelalte functii ale telefonului doar pentru salvarea unei poze.

In loc de concluzie:

Nu incerc sa discreditez telefoanele mobile. Multe din ele au facut progrese extraordinare in domeniul fotografiei. Doar ca cel mai bun telefon cu camera foto pe care l-am testat facea poze un pic mai bine decat un point & shoot de la Genius pe care l-am cumparat acum vreo 4 ani cu 259 de lei.

Poate la un moment dat producatorii de telefoane vor face progrese si mai mari si vor incepe sa furnizeze solutii mult mai bune, dar pentru moment se confirma teoria: Un device dedicat face intodeauna treaba mai buna decat un all-in-one.

Dupa cum ati observat inca din titlu, avem de-a face in acest articol cu un aparat foto foarte special. Este vorba despre un bridge, dar asta inseamna mai mult decat ati putea crede.

Producatorii si magazinele online ne-au obsinuit sa asociem denumirea de bridge, cu un fel de point & shoot mai mare si, eventual, cu zoom peste medie.

Ei bine, Fujifilm HS10 este mai mult decat atat. Vom vedea pe parcursul articolului elementele care fac din aceasta camera foto, adevarata punte intre compacte si DSLR-uri.

Specificatii:

• Senzor CMOS de 1/2.3″
• Obiectiv cu lentile Fujinon si zoom optic 30x (echivalent 24-720mm)
• Sensibilitate ISO 100 – 6400
• Viteza obturator de pana la 1/4000 sec
• Diafragma F2.8 – F11

Inca de la prima vedere, specificatiile ne spun ca avem de-a face cu un aparat mai deosebit. Sa analizam pe rand elementele care-l diferentiaza pe HS10 de multe alte bridge-uri de pe piata.

Senzor:

Un pic de istorie. Senzorul camerei foto face (dupa parerea mea) cam 50% din valoarea ei. Dimensiunile si procesul tehnologic al acestuia au un impact foarte important asupra fotografiei finale.

Pe scurt: cu cat inghesui mai mult mega-pixeli pe un senzor mic, cu atat cresti riscul zgomotului de imagine. Asta inseamna ca fotografia finala iese granulata si textura arata artificial. Astfel, sunt foarte importante dimensiunea si calitatea senzorului.

Deci, ce inseamna CMOS si de ce este el mai bun? Pai, senzorii se impart in doua mari categorii, in functie de procesul de fabricatie. CCD (Charge Couple Device) este un tip de senzor care este mai ieftin de produs, dar care produce imagini de calitate doar la sensibilitati (valori ISO) mici.

De cealalta parte CMOS (Complementary Metal-Oxide Semiconductor) este mai scump de produs, dar obtine imagini de calitate mai buna la valori mari ale ISO. Discutia este mult mai lunga/controversata si implica multe aspecte. Acesta este rezumatul, ca sa stim cu ce avem de-a face.

Asadar, sa ne intoarcem la Fujifilm HS10. Unul din elementele care-l diferentiaza de celelalte bridge-uri (chiar din clase superioare de pret) este senzorul. Faptul ca producatorul a ales tehnologia CMOS il plaseaza cu un pas in fata concurentei.

Si ca sa va arat de ce este in stare senzorul CMOS, am facut o serie de poze, la care difera doar setarile ISO. Veti vedea ca zgomotul de imagine devine notabil abia de la ISO 800 in sus.

ISO 100

ISO 200

ISO 400

ISO 800

ISO 1600

ISO 3200

ISO 6400

Obiectivul:

Obiectivul lui HS10 este capabil de un zoom optic de 30x. Dar nu asta il aduce cu un pas mai aproape de DSLR-uri, ci felul in care se face acest zoom.

Acolo unde majoritatea producatorilor au ales o solutie digitala, prin care zoom-ul se face electronic, Fujifilm HS10 a optat pentru un inel. Astfel, zoom-ul se face in mod identic cu obiectivele de la aparatele foto DSLR. De fapt, obiectivul are inclusiv marcaje cu numarul de milimetri cu care s-a facut zoom.

Si in afara de zoom ce ne mai ofera acest obiectiv? Ne ofera inca un inel, de aceasta data pentru focusul manual. Este foarte fin si ofera un control excelent, mai ales la focalizarea obiectelor aflate foarte aproape. Mi-ar fi placut se sa treaca de la focusul manual la cel auto prin intermediul unui buton fizic (asa cum se face la DSLR) dar n-a fost sa fie. Trecerea de la un tip de focus la altul, se face digital. Nu e atat de grav.

Reglarea setarilor:

Inca un capitol la care HS10 tinde catre “fratii” sai mai mari. Reglarea setarilor nu se mai face prin joystick-uri si butoane. Nu, de aceasta data exista o rotita dedicata acestui scop. Astfel, reglajul se face nu doar mai usor, dar si mult mai precis.

Din pacate, acest atu al lui HS10 poate sa fie si un dezavantaj al sau. Pentru cei care nu au umblat pana acum cu un DSLR, acest mod de reglare poate fi un pic derutant.

Experienta:

Acum ca am discutat aspectele tehnice, sa vedem ce inseamna sa fii posesor de Fujifilm HS10. Sa incepem cu aspectul.

Materialele din care este construit sunt placute la atingere si ofera o aderenta buna. De asemenea, un lucru pe care n-ai cum sa nu-l observi este dimensiunea. Este clar mai mare decat alte bridge-uri cu care am avut de-a face. Am avut probleme sa-l fac sa incapa in geanta in care imi tin Panasonic-ul FZ-8.

Butonul de On/Off este o idee buna, dar din pacate nu pare sa fie dusa la capat asa cum trebuie. Este plasat acolo unde majoritatea aparatelor au zoom-ul si asta e bine. Din pacate butonul nu este atat de aderent pe cat mi-as fi dorit. Trebuie sa fii foarte atent cand il actionezi, ceea ce inseamna ca in conditii de iarna chiar si cu niste manusi subtiri devine greu de operat.

Mi-a placut in schimb un mic detaliu de ergonomie. Eu tin de obicei aparatul pe vizor si nu pe LCD. Ma ajuta la incadrarea pozelor si mi se pare mult mai practic. Problema este ca de cate ori vreau sa schimb setarile trebuie ori sa o fac prin vizor, ori sa comut pe LCD.

HS10 are un senzor de proximitate langa vizor si, de cate ori indepartezi aparatul de la ochi, comuta inapoi pe LCD. Astfel, schimbarea setarilor sau revizuirea fotografiilor facute devin operatiuni foarte comode.

Si daca tot am mentionat LCD-ul, sa vorbim putin si despre el. Are 3 inchi si este rabatabil. E adevarat ca in felul acesta devine mai vulnerabil la socuri, dar vine si cu un mare avantaj. De cate ori a trebuit sa va asezati pe burta in iarba pentru a obtine cadrul pe care il doriti? Da, de multe ori merita, dar cateodata conditiile nu ne permit acest lucru. Ecranul rabatabil ne vine in ajutor exact in astfel de situatii.

Si inca ceva. Trebuie sa va spun si despre acest lucru, pentru ca mi-a placut mult. Exista un mod Panorama, dar nu functioneaza in modul clasic. Tot ce trebuie sa faceti este sa tineti aparatul in pozitie verticala (veti primi instructiuni vizuale) si sa-l rotiti catre stanga sau dreapta. De restul, se ocupa aparatul (nu se face decat o singura declansare).

Din pacate, lipsa mea de experienta cu acest aparat a dus la niste rezultate mult sub asteptari. Sunt convis ca dupa foarte putina practica, veti putea obtine fotografii foarte bune cu aceasta setare.

Modul video:

Fujifilm HS10 este capabil sa filmeze Full HD si poate sa faca focus real time, chiar daca modificam nivelul de zoom in timpul filmarii. Stiu, pare banal, dar ati fi surprinsi sa aflati cate camere nu pot sa faca focus in acest fel.

Mai mult, camera poate filma cu pana la 1000 de cadre pe secunda. Bineinteles, ca se sacrifica mult din rezolutie. Mai exact, ramane la 320×240 de pixeli.

Si cum vorba lunga nu a dus vreodata la lucruri bune, am sa va las cu o serie de poze facute cu Fujifilm HS10. Mai departe, judecati voi.

Fujifilm HS10 poate fi cumparat la pretul de 1.299,00 Lei. Ca de obicei, multumirile merg catre magazinul evoMAG, care mi-a furnizat camera la timp pentru a o putea testa la iesirea mea in natura.