Review Canon EOS 550D

Cu acest aparat foto am avut ocazia sa ma joc ceva mai demult. Mai exact prin pe la inceput de iunie, cand m-a insotit in aventura off-road pusa la cale de catre cei de la Auto.ro cu ocazia lansarii aplicatiei pentru Android.

Voiam un DSLR pentru ca stiam ca vor fi multe ocazii pentru a face fotografii frumoase si nu aveam de gand sa ratez asta din cauza aparatului foto. Asadar am “imprumutat” de la MarketOnline un Canon EOS 550D.

Eu am avut la mine obiectivul de kit – adica 15-55mm – pe care il consider suficient pentru mare parte din situatiile cotidiene (nu ca nu mi-ar placea de un tele, dar unele au preturi de-a dreptul prohibitive).

Specificatii

  •  Senzor CMOS de 22.3 x 14.9 mm
  • Rezolutie efectiva de 18 MP
  • Sensibilitate ISO 100-12800
  • Viteza obturator 30-1/4000 sec
  • Fotografie in rafala de pana la 3.7 cadre pe secunda
  • Dimensiuni 128.8 x 97.3 x 62 mm
  • Greutate 530 g

Aspect

Canon 550D face parte din gama de DSLR-uri compacte. Comparativ cu aparatele full-frame (dar nu numai), se poate spune ca 550D are dimensiuni reduse. Uitati-va numai la un Canon 650D sau un Sony A57 si veti intelege ce vreau sa spun.

Si cand spuneam “compact” nu ma refeream numai la dimensiuni. 550D-ul are o constructie… adunata. Totul pare sa fie un monobloc bine compactat si asta da senzatia de solid. Nu, nu este rezistent la socuri si nici la apa; nu mai mult decat oricare alt DSLR fara o carcasa protectoare.

Aparatul este acoperit cu un material cu aderenta crescuta in zonele esentiale, in rest fiind plasticul standard folosit la genul acesta de aparate. Eu sunt fanul aparatelor mai mari (nu neaparat pentru dimensiuni cat pentru ce pot sa faca), dar revenind cu picioarele pe pamant, Canon 550D sta bine la capitolul aspect.

 

 

Optica

Canon EOS 550D vine – ca majoritatea DSLR-urilor – insotit de un obiectiv standard 18-55 mm. Acesta ar trebui sa acopere destul de bine nevoile genului de fotograf caruia se adreseaza acest model.

De asemenea trebuie mentionat factorul de crop de 1.6x al aparatului. Asta inseamna ca obiectivul de 18-55 mm se comporta mai degraba ca un 28.8-88 mm. Pentru cei ce nu stiu ce este factorul de crop, va promit in curand un articol pe aceasta tema.

Performante

Desi nu am experienta necesara emit un verdict concret in aceasta privinta, consider ca 550D se misca bine pentru gama de pret in care se afla. Si cand spun ca se misca bine ma refer la lucruri cum ar fi viteza de focalizare, numarul de cadre pe secunda in rafala, viteza cu care ajusteaza setarile pe auto, etc.

Asa cum va spuneam la inceputul articolului, am testat Canon 550D in natura, in timpul unei iesiri la munte. Asta inseamna ca am fotografiat si la soare si la umbra (diferente destul de mari de lumina si balans alb. Am folosit aparatul si in interior, unde conditiile difereau si mai mult.

Din ce am putut sa-mi dau seama, schimbarile se faceau foarte rapid si (mai ales la lumina puternica) toate reglajele se faceau fara ca eu sa am timp sa observ.

Setarile aparatului – in mare parte din timp – au fost:

  • Program: Aperture Priority
  • Balans Alb: Auto
  • Valoare ISO: Auto

Asadar, in afara de valoarea difragmei pe care o setam eu, totul ramanea in sarcina aparatului foto.

Singurele fotografii pe care mi le-a stricat au fost intr-o zona deschisa unde expunerea a fost prea mare. Dar asta nu a fost vina lui; exponometrul m-a avertizat ca ca nu poate compensa pentru surplusul de lumina, dar eu nu am fost atent. Am mai inchis diafragma pentru urmatoarele fotografii si totul a fost in regula.

Meniu si setari

Setarile pe Canon 550D se fac destul de facil, mai ales avand in vedere layout-ul butoanelor pe suprafata aparatului. Practic, a fost gandit in asa fel incat toate setarile se fie la indemana la un moment dar. E adevarat insa, ca pentru operarea rapida a tuturor setarilor trebuie sa fiti pregatiti sa folositi aparatul cu ambele maini.

Canon 550D nu duce lipsa de fel de fel de optiuni si preseturi pentru a satisface cat mai multe preferinte. Pe mine nu ma pasioneaza in mod deosebit Scenele pe care le pune la dispozitie, dar asta nu inseamna ca nu m-am uitat pe acolo ca sa vad ce stie sa faca.

Preseturile sunt ceva mai putine decat la unele compacte (ceea ce are sens), dar acopera majoritatea necesitatilor de baza: Auto, Portrait, Landscape, Close-up, Sports, Night Portrait, No Flash.

Mostre foto

Nu puteam sa scriu acest review fara sa va arat ce fel de poze face Canon 550D. Asadar, am ales cateva din multele cadre pe care le-am tras cu acest aparat, pentru ca voi sa va faceti o idee despre calitatea pozelor.

 

Daca mai vreti si altele, va invit sa vedeti albumul de pe Facebook, ce contine pozele de la lansarea Auto.ro.

Testul de zgomot

Pentru mine zgomotul de imagine este unul din factorii cheie in alegerea unui aparat foto. Tocmai de aceea pun mare pret pe senzorul cu care este dotat aparatul si pe felul in care se comporta la valori ISO mari.

Desi senzorul este ceva mai mic decat la unele marci competitoare (si are mai multi pixeli “inghesuiti” pe el), Canon 550D se descurca destul de bine la valori ISO crescute. Eu am facut testul in conditii de lumina artificiala cu valori intre 100 si 3200 si am comparat vizual nivelul de zgomot.

Pe scurt, asa arata testul de zgomot la Canon EOS 550D

 

Aveti in ordine, pozele facute la valorile ISO de 100, 200, 400, 800, 1600, 3200. Una peste alta, eu ma declar multumit de acest test.

Acumulatori

Canon 550D vine cu acumulatori proprii care din experienta mea vor rezista la aproximativ 600-700 de cadre. Acest numar poate sa difere la voi in functie de destul de multi factori, dar eu consider ca am facut testul in conditii care pot fi considerate “normale”.

Eu am avut norocul de a avea la mine si un acumulator suplimentar, asa ca am tras fara griji, insa din fericire n-a fost nevoie de el. Ce pot sa spun este ca cei doi acumulatori (incarcati complet la inceput) mi-au fost de-ajuns pentru toata perioada de testare a aparatului.

Concluzii

Ce concluzii as putea sa trag despre Canon EOS 550D? Este un DSLR, deci nu prea se pune problema sa nu faca poze bune. Stiu ca suna ca o generalizare, dar trebuie sa fii fotograf de fooarte mult timp ca sa poti sa spui despre un astfel de aparat ca nu te mai multumeste.

Daca ar fi sa spun ceva ce nu mi-a placut la el ar fi senzorul de dimensiuni relativ reduse (in comparatie cu unii competitori) si lipsa unor scene (pe care desi nu prea le folosesc, ar putea sa fie utile pentru unii).

Per total, un aparat foto pe care il recomand fara retineri, mai ales pentru cei care sunt in stadiul de incepator sau mediu in domeniul fotografiei.

Pret

Canon EOS 550D nu se incadreaza neaparat in zona de DSLR-uri ieftine, dar se afla cu siguranta in zona in care sa devina interesant pentru un amator de fotografie care doreste poze de calitate.

Vezi in magazin

Preturile pot varia de la un magazin la altul. Important este sa va sabiliti un buget si sa alegeti cel mai bun aparat care se incadreaza in el, nu sa vanati preturile cele mai mici.

Daca ti-a placut acest articol, poti sa-l dai mai departe folosind butoanele din stanga.

Mihai Baboi

Geek pasionat de tot ce misca in domeniul IT. Iau laptop-uri, telefoane, tablete si camere foto si scriu despre ele. Sunt programator si scriu despre ce invat pe masura ce invat. Lucrez cu PHP, JavaScipt, HTML5 si CSS3.

More Posts - Website

Follow Me:
TwitterFacebookLinkedInPinterestGoogle PlusYouTube

4 Responses to “Review Canon EOS 550D”

  1. Un aparat performant si face fotografii foarte bune. Imi plac foarte mult modelele oferite de Canon, am si eu un model de Canon EOS 600D si sunt foarte multumit.

  2. Ăsta-i fratele puţin mai mare al 500d-ului de care îţi ziceam. Sper să-l aducă la domo până în Decembrie. 550d este la f64 2499 lei cu 18-55 şi 75-300, iar 500d cu aceleaşi obiective la domo este tot 2499 lei. :D

Leave a Reply

Subscribe without commenting